A fost un sfârșit de săptămână minunat, în care am avut din nou plăcerea de a fi alături de argeșeni. Împreună cu echipa PSD Argeş, am mers sâmbătă în comuna Lerești și în municipiul Câmpulung, iar duminică în comunele Stâlpeni și Țițești. Peste tot am fost întâmpinaţi de oameni cu căldură și încredere. Le-am ascultat grijile și preocupările, dar și dorințele pentru un viitor mai bun. Oamenii își doresc să trăiască și să își crească copii în stabilitate și siguranță, feriți de pericole extremiste.
Încrederea pe care o simțim din partea lor ne motivează să ne asumăm cu seriozitate responsabilitatea de a aduce schimbări pozitive în fiecare localitate. De la infrastructură și educație până la sănătate și locuri de muncă, suntem hotărâți să lucrăm în toate domeniile care au nevoie de atenție. Avem curajul, determinarea și cunoștințele necesare pentru a construi împreună un viitor mai luminos pentru toți !
Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră și ne angajăm să nu vă dezamăgim. Împreună putem realiza tot ce ne propunem. Fiecare discuție pe care o am cu argeşenii mă inspiră și îmi dă forța de a continua, pentru că viitorul nostru comun merită toate eforturile !
Galerie FOTO AICI.