Astăzi am fost la Târgul de la Rociu alături de colegii din PSD Argeş şi am avut privilegiul de a dialoga cu cetăţenii acestei comune deosebite din judeţul nostru. Mi-a făcut mare plăcere să stau de vorbă cu oamenii din comună, care mi-au împărtășit ideile și preocupările lor. A fost o experiență grozavă să ascult poveștile producătorilor locali, ale comercianților și locuitorilor de rând despre ce își doresc pentru viitor. Le-am prezentat împreună cu echipa PSD Argeş proiectele noastre pentru dezvoltarea judeţului Argeş, dar şi dezvoltarea României, iar răspunsul pozitiv al acestora mă face să fiu încrezător cu privire la viitor!
Alături de Preşedintele Ion Mînzînă, (sărbătoritul zilei, căruia îi urez la mulţi ani şi pe această cale), au mai fost prezenţi şi doamna senator Cristina Mariana Stocheci, domnul deputat Pavelescu Nicolae, candidații la Camera Deputaților, domnul Cătălin Mîndroc, și doamna Făcăleaţă Ioana. De asemenea, ne-au onorat cu prezenţa administratorul județului, domnul Cristian Puiu, primari, consilieri județeni și locali.
Stimaţi argeşeni, vă îndemn să veniţi la vot la toate cele trei rânduri de alegeri şi să aveți încredere în echipa PSD, care reprezintă Calea Sigură pentru Argeș și pentru România!